istoric_mnir

Instituţia a apărut în 1970, ca cel dintâi muzeu de arheologie şi istorie din ţară; dintâi – nu într-o perspectivă cronologică, ci sub aspectul reprezentativităţii.

În consecinţă, aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal preţios, în singurul loc public unde securitatea şi vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeaşi măsură. De asemenea, o mulţime de alte piese de mare valoare arheologică şi istorică au poposit în expoziţiile Muzeului Naţional, pentru a ilustra mileniile de istorie, ori, pentru mai multă acurateţe, istoria de atunci.

Muzeul Naţional de Istorie ocupă 8.000 mp şi reuneşte în cca. 60 de săli exponate deosebit de valoroase. Parcurgându-le, putem face cunoştinţă cu mărturii despre prezenţa omului pe teritoriul României încă din paleolitic (600.000 ani – 6.000 ani î.Ch.), cultura materială şi spirituală a geto-dacilor, războaiele daco-romane şi transformarea Daciei în provincie a Imperiului roman, apariţia şi definitivarea structurilor de putere ale statului în societatea medievală, domniile fanariote, revoluţia burghezo-democratică de la 1848, câştigarea independenţei, declanşarea celor două războaie mondiale şi intrarea României sub influenţă rusească.